Cluburi de carte și bloguri prietene Nordic Exposure
Prima ediție a festivalului Nordic Exposure se bucură să poată ajunge la diferite comunități pe harta cititorilor, datorită sprijinului oferit de cluburile de carte și blogurile prezentate aici, coordonate de echipe și oameni generoși și pasionați.
AIVIMEDIA.HUB este platforma de jurnalism socio-cultural și educațional coordonată de Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune. Din 2019, pregătește adolescenți și (tineri) adulți să devină jurnaliști responsabili, care să (re)prezinte comunități, inițiative și evenimente incluzive.
Clubul de carte AIVI Nordic Bookclub este realizat și găzduit de Iulia Dromereschi, promotoare culturală și traducătoare literară.
Fostul blog FanSF, înființat în 2010, axat inițial pe domeniile SF, Fantasy și Horror. Transformat în Biblioteca lui Liviu, blog literar general, unde au apărut, de-a lungul vremii, peste 500 de cronici de carte și câteva mii de articole, interviuri și anunțuri din zona literară.
CititOARE

Înființat în octombrie 2019, clubul de carte CititOARE a fost, la început, un club de lectură cu rol terapeutic, dedicat mamelor. În timp, a devenit un club de carte pentru femei, păstrând însă, în mod firesc, prin formatul său relaxat și spațiul sigur pe care îl creează, și acea dimensiune terapeutică. Ne regăsim în fiecare lună într-un spațiu în care lectura ne aduce împreună și în care conversațiile, întâlnirile și prieteniile au devenit la fel de importante precum cărțile.
Clubul Cărțile Denisei este o comunitate literară dezvoltată în jurul celebrei colecții Raftul Denisei și al seriilor de autor publicate de Humanitas Fiction, coordonate de Denisa Comănescu. Înființat în 2023, clubul reunește cititori pasionați de literatura universală contemporană și promovează bestsellere internaționale și titluri distinse cu premii literare importante.
Clubul cititoarelor și cititorilor de cursă lungă a luat naștere din dorința de a duce mai departe discuțiile despre cărți începute pe Blogul unei cititoare de cursă lungă. Lansat în 2019, a devenit rapid o comunitate activă, construită în jurul recomandărilor de lectură, al discuțiilor tematice, al cluburilor de carte și, mai ales, al unei bune doze de umor.
Ajuns astăzi la peste 12.000 de membri, Clubul este și o dovadă a forței pe care o pot avea comunitățile de lectură: cărțile circulă, iar recomandările sincere ale membrilor devin una dintre cele mai firești și mai convingătoare forme de promovare a lecturii și a cărților.
Ca o continuare firească a interacțiunilor din Club, dar și din dorința de a aduce într-un singur loc tot ce înseamnă viața unui cititor, a luat naștere și Bibliofil. Clubul cititorilor – o aplicație construită în jurul cărților, dar mai ales al oamenilor care le citesc.
Înființat în primăvara anului 2022 la Departamentului de Limbi și Literaturi Scandinave din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, de către lect. univ. dr. Raluca-Daniela Duinea, cercul este dedicat studenților de limbi nordice interesați de traducerea literară. Având ca invitați scriitori debutanți și consacrați, profesori universitari, cercetători, traducători, absolvenți și iubitori de poezie nordică din țările scandinave sau din alte centre universitare, întâlnirile DiktLek sunt moderate de echipa departamentului, profesoarele universitare dr. Raluca-Daniela Duinea, Roxana-Ema Dreve, Ioana-Andreea Mureșan și Diana Lățug. Studenții de limbă norvegiană din cadrul UBB au ocazia să afle despre poeți nordici reprezentativi din cadrul fiecărei epoci literare, să participe la ateliere de poezie, de tip creative writing și ateliere de traduceri de poezie nordică.
Fanbook este un program de educație și cultură prin lectură, inițiat în urmă cu 13 ani ca proiect filantropic cu scopul de a motiva copiii să citească de plăcere cel puțin o carte pe lună și să întâlnească scriitori, ilustratori, personalități culturale. Astăzi, Fanbook este un program național desfășurat sub forma cluburilor de lectură în peste 100 de școli. Mai mult de 3000 de copii au deprins cititul de plăcere, gândirea critică, încrederea de sine, idei și abilități de exprimare în legătură cu teme de interes actual.
Un newsletter lunar despre poezie contemporană, metal progresiv și conexiunile dintre ele. Locul în care autori tineri își cartografiază drumul de la primul vers și până la publicarea volumului de debut. Pink Pong înseamnă și muzica pe care nu o asculți la radio și care nu cauta să fie în trend sau rețete de succes.






