

Henrik Fexeus în dialog cu Cătălin Ceaușoglu
19 septembrie sâmbătă 17:30
Modul Cărturești
Str. Academiei, nr. 18-20, București
Intrare liberă
Discuția are loc în limba engleză.
Suedia
Nordic Close-Up
Despre
Un entertainer complet, Henrik Fexeus declară că, dintre toate ocupațiile lui de succes, cel mai mult îi place să scrie ficțiune. Dacă suspansul psihologic este evadarea voastră din cotidian, dacă vă pasionează studiul și tehnicile de influențare a comportamentului uman, autorul suedez se va bucura să vă vadă. Scriitorul Cătălin Ceaușoglu va sta de vorbă pe îndelete cu Henrik Fexeus despre confortul romanelor lungi și ce aduce cariera de scriitor.
Invitați
Henrik Fexeus
Henrik Fexeus este un celebru scriitor și mentalist suedez, al cărui volum de debut, Arta de a citi gândurile (trad. Mihaela Buruiană, Editura Trei, 2014), a devenit un succes internațional, tradus în 35 de limbi și vândut în peste 1 milion de exemplare la nivel global.
Specialist în tehnici comportamentale și de observare și influențare a comportamentului, a continuat să publice pe acest subiect și să țină conferințe și traininguri pentru publicul larg și mediul de afaceri. Fexeus a fost nominalizat ca expert în comunicare la nivel global, iar cărțile sale pe aceste subiecte au fost folosite inclusiv de poliție și de Disney Pixar.
Henrik Fexeus a debutat în ficțiune în 2021, în calitate de co-autor cu scriitoarea de succes suedeză Camilla Läckberg. Împreună au scris trilogia Vincent & Mina, serie care urmărește un duo neobișnuit format dintr-un mentalist și o inspectoare de poliție care investighează crime complexe. Trilogia a fost publicată în peste 60 de țări și este în curs de adaptare într-un serial TV de trei sezoane.
Henrik Fexeus a vizitat România prima dată în mai 2025, cu prilejul lansării romanului Sacrificiul (trad. de Alin Daniel Dragomir). Este primul volum din seria de thrillere psihologice intitulată Memento, avându-i ca protagoniști pe programatorul David Lund și avocata Florence Tapper.
Cea mai recentă traducere în limba română este Puzzle mortal (trad. de Alin Daniel Dragomir, 2026), volumul care continuă seria cărților de suspans cu personajele David și Florence, aflată deja în curs de adaptare pentru televiziune în Suedia.
În limba română au fost publicate la Editura Trei, din volumele de non-ficțiune:
Arta de a citi gândurile, traducere din limba engleză de Mihaela Buruiană, 2014
Manualul abilităților sociale superioare, traducere din limba engleză de Smaranda Nistor, 2018
Reload: Cum să-ți reîncarci bateriile. Arta recuperării inteligente, co-autor Catharina Enblad, traducere din limba engleză de Eleonora Manea, 2020
Volume de ficțiune:
Cutia (seria Vincent și Mina, vol. 1), co-autor Camilla Läckberg, traducere din limba suedeză de Carmen Vioreanu, 2022
Cult (seria Vincent și Mina, vol. 2), co-autor Camilla Läckberg, traducere din limba suedeză de Carmen Vioreanu, 2023
Miraj (seria Vincent și Mina, vol. 3), co-autor Camilla Läckberg, traducere din limba suedeză de Cristina Ekholm, 2024
Sacrificiul (seria Memento, vol. 1), traducere din limba suedeză de Alin-Daniel Dragomir, 2024
Puzzle mortal (seria Memento, vol. 2), traducere din limba suedeză de Alin-Daniel Dragomir, 2026
Cătălin Ceaușoglu, scriitor
Cătălin Ceaușoglu s-a născut în 1973 la Râmnicu Vâlcea. A urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din București. A debutat în 2019 în revista Iocan, iar în 2022 a publicat volumul de proză scurtă Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea, pentru care a primit premiul Cartea discretă a anului. Texte semnate de el au mai apărut în volumul colectiv Marea degringoladă amoroasă și pe site-ul său: nowherenation.club. Cel mai recent volum al său este romanul Dezrădăcinații (Trei, 2025), distins cu Premiul pentru Proză în cadrul celei de-a XX-a ediții a Galei Premiilor Observator Cultural.

Eveniment organizat în parteneriat cu Editura Trei
Foto Henrik Fexeus: © Daniel Stigefelt




